Destin caprui

“Praf asternut pe ciment strapuns de raze crude de soare tarziu”

O lumina blanda i se reflecta in ochi.

Doi ochi caprui, in spatele carora par a se afla atatea griji, de care nu baga nimeni de seama. Griji care incet-incet ii cuprind si ii invaluie in umbra tristetii, facandu-le sclipirea sa dispara. Dar totusi, ea este inca acolo…doar se ascunde pentru putin timp, pentru a reveni apoi si a-i incanta pe cei ce o privesc, asa cum luna paseste cateodata in spatele norilor, pentru a ii lasa pe oameni sa o doreasca mai mult.

La fiecare clipire, pleoapele ii acopera ochii; de fiecare data pare ca nu se vor deschide din nou…ci vor ramane inchisi pentru totdeauna, incercand sa se autoprotejeze de lumea cruda ce ii inconjoara, in care cu greu isi gasesc un loc numai al lor, lume in care parca nu se integreza, pana nu apare o alta pereche de ochi care le ofera puterea si curajul sa se deschida. Si atunci, pleoapele se vor ridica, cu un falfait gingas al genelor, lasand privitorii sa se bucure de spectacolul de pe scena ce pana atunci fusese acoperita de o cortina intunecata.

Cateodata, ei plang. Globuri mici de cristal se formeaza dintr-un rau ce pare sa curga fara sfarsit, nelasand alte degete sa se scalde in el sau sa il opreasca. In astfel de momente ochii se inchid, izbind genele de pielea umeda a fetei. Dar nimic nu poate opri lacrimile ce se preling incontinuu din ei, mangand apoi obrajii si cazand intr-un final in neant. Iar dupa aceea se deschid din nou, lasand soarele de dupa furtuna sa rasara.

Ochii sunt ferestre ce pot fi deschise de oricine cu putin efort si bunavointa. Dincolo de ei, un alt eu al proprietarului se revarsa in bratele celui ce doreste sa il primeasca. Suferinte, necazuri, bucurii…toate sunt scrise pe o foaie ingalbenita de vreme, cu litere caligrafice, aurii si pastrate acolo, in spatele ochilor.

Cu toate ca nu au glas, ei pot ovrbi. De rad si imprastie lumina peste tot in jur, sunt fericiti; de sunt umbriti de tristete, ceva li s-a intamplat; de privesc cu nostalgie, cu jind undeva, inseamna ca stiu ca nu pot avea acel ceva, dar continua sa isi mentina speranta ce se minimizeaza putin cate putin in timp, iar apoi dispare, luand si sufletul ochilor odata cu ea.

Dar ei raman mereu aceiasi. Mereu ei, cei doi ochi caprui, ce isi doresc sa ajunga langa o alta pereche ce le poate reda cheful de viata. Si ochii au sentimente. Si ochii au viata. Si ochii au un destin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s