Umbre si culori

“Praf asternut pe ciment strapuns de raze crude de soare tarziu”

O tanara de 14 ani hoinarea de-a lungul strazilor aglomerate ale orasului si privea cu repros in jur la multimea de luminite care deja se aprinsesera si bantuiau fiecare coltisor, palindu-le pe cele ceresti. Dupa un timp, pasii fetei o purtara spre faleza, locul unde natura era parca mai aproape. Cobori lent treptele, apropiindu-se cu fiecare miscare din ce in ce mai mult de raul ce se unduia ca un sarpe pe la marginea orasului. Vantul lin al serii ii facea parul saten sa fluture usor pe spate, desenand umbre ce se intindeau pe asfaltul ramas inca incins din timpul zilei. Era foarte placut sa te plimbi la apus pe malul apei atat de limpezi incat puteai sa deslusesti pietrele multicolore de pe fund.

Parasind asfaltul, fata isi scoase sandalele argintii ce straluceau palid in lumina razelor tarzii ale soarelui. Prefera sa se plimbe prin nisipul rece desculta. Dar de data aceasta nu avea chef de plimbari interminabile, asa cum obisnuia in fiecare seara. Asa ca se apropie de valurile care isi saltau capetele incercand sa vada mai bine ce se petrecea pe mal. Isi lasa sandelele jos si se aseza in nisip, strangandu-si genunchii in brate ca un copil mic un ursulet de plus.

Soarele sangeriu incepuse ritualul prin care avea sa isi incheie o alta zi in care veghease asupra tuturor. Pictase cerul cu cateva din culorile sale preferate, adica galben…transformat apoi in portocaliu…apoi in rosu…violet…razele sale dansau triste peste tot in jur, intr-un spectaculos joc din umbre si culori. Dar cum totul are un inceput, are si un sfarsit. Cu un ultim ramas bun, soarele isi ascunse ultimele sclipiri, iar noaptea lua cu repeziciune lumea in stapanire , strecurandu-se curioasa peste tot ca sa vada ce se mai intamplase cat fusese plecata. Maiastra luna aparu stralucitoare pe bolta cereasca, fericita ca pentru un timp a ramas singura regina, pastrand totusi ca amintire nuantele de violet lasate de fratele sau, soarele.

Acum totul era invaluit in intuneric si o liniste adanca ce parea ca va ramane intotdeauna asa cum era in acele clipe. Dar sunetele obisnuite ale strazii navalira brusc, rupand vraja si readucand realitatea peste fata ale carei ganduri zburasera undeva departe, in inalturi, de unde, cu cateva clipe inainte soarele ii zambise binevoitor. Insa acum era pierdut…lasase in urma doar cateva pete de sange…oare murise? Nu…doar plecase din acea lume cruda, pentru a se intoarce din nou a doua zi si a-si reia vesnica slujba de pazitor asupra tuturor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s